love love love

Iubirea nu are nevoie de justificări, nu trebuie să explice, nu trebuie să aibe logică... iubirea există şi atât... iar dacă destinul a făcut ca noi doi să ne întâlnim ca să simt aşa ceva, mai mult nu trebuie să ştiu... de ce... cum de s-a întâmplat, sau unde va duce totul... căci singurul lucru important este că există acum şi aici...într-un spaţiu nedefinit şi în timpul în care existăm şi noi... iar de va trebui să construiesc un loc, o voi face... iar de va trebui să îi dau un alt nume iubirii mele, o voi face, de asemenea... şi dacă vei pleca în clipa urmatoare şi nu voi mai putea spune nimic... am învaţat să îmbraţişez un spaţiu gol şi să simt la răndul meu o îmbraţişare care nu există... nu-mi fac planuri şi nu îmi creez scenarii... caci ai trezit în mine ceva ce nu credeam să existe, dincolo de această nebunie a simţurilor si a minţii, m-am descoperit creatoare... şi a înflorit iubirea mea altcumva...

Doar un vis...

Stau nopţi întregi şi gândin-du-mă la tine, plec în lumea visului poate aşa o să dau de tine... Mă rup de lumea mea... e pentru tine! Ajung în vis, sunt între... undeva şi nicăieri, între tot şi nimic... şi te caut ţipând, plângând... Ceva mă topeşte... să fie oare... durerea... dar nu ştiu ce e... că mi-a pierit simţirea, sunt oarbă, de dor şi dorinţă... Eu aş vrea să mor... mă sfâşie de vie, o fiară, e a ta amintire... într-o clipă, se lasă o ceaţă subţire, de teamă şi groază îmi fierbe sângele in vine, simt cum te-apropii... acum te văd, răsuflu uşurată, că te-am găsit... te uiţi la mine, dar nu zici nimic, mă apropii de tine, tu stai... neclintit. Iţi sărut cu sete obrazul, parcă împietrit, oh! Doamne! Eşti rece ca.... moartea şi pustiit, ochii tăi sunt goi... fară viaţă, inima in piept ţi s-a oprit, e de gheaţă... Mă uit la tine, eşti atât de... străin, chipul îţi este albastru străveziu... Să fii mort... doar în visul meu? Iţi cad în genunchi, mă frâng în lacrimi, şi-ţi mângâi trupul cu mainile mele rănite, te sărut cu buzele pline de lacrimi şi te rog, te implor înecându-mă în lacrimi, să revi la viaţă, să topeşti cu iubire fierbinte inima ta de gheaţă.... Ah! Un deşert de iluzii mă încojoară, te pierd din nou, a nu ştiu câta oară, revin din vis... şi totul incepe să mă doară, iubirea parcă... a adormit, dar totuşi mă omoară încet, încet... !

Dragostea...

Ştii de ce te urăsc?Te urăsc pentru că mă cucereşti cu fiecare zambet, pentru că mă atingi cu fiecare privire…Te urăsc pentru că mă faci să zambesc in orice situaţie, te urăsc pentru fiorii pe care mi-i dai de fiecare dată cand ne intalnim... Te urăsc pentru că eşti singurul care mi-a pătruns in suflet şi care n-a mai vrut să plece de acolo…Te urăsc pentru că mă subjugi cu o singură privire, pentru că mă lipseşti de aer atunci cand te văd, pentru că mă faci să mă simt atat de bine... Te urăsc pentru felul in care mă priveşti, pentru felul in care imi vorbesti, pentru felul in care imi zambesti…Te urăsc pentru furtuna ce mi-o produci in suflet, pentru lacrimile care-mi inundă obrajii de fiecare dată cand gandul imi zboara la tine...Te urăsc pentru tristeţea ce-mi invaluie sufletul de fiecare dată cand nu-ţi intalnesc privirea… pentru amărăciunea care mă cuprinde de fiecare dată cand ochii tăi imi arată indiferenta! Dar mai presus de orice…Te urăsc pentru că mă faci să te iubesc pe zi ce trece tot mai mult!! Te urăsc pentru că te iubesc atat de mult incat mă doare...

Eu...

Voi ramane vesnic o neinsemnata, neinteresanta si monotona artista de scrieri banale si ieftine. O creatoare de kitch-uri probabil... Aceeasi fata preocupata de o sumedenie de lucruri, dar incapabila parca sa realizeze ceva maret sau unic. Poate tocmai din cauza faptului ca intru in esenta lucrurilor si nu reusesc sa ma cladesc deoarece sunt prea dezgustata de tot ce se petrece in jurul meu... Voi fi intotdeauna nisipul din clepsidra de duzina a unei literaturi golite de semnificatii. Toate cuvintele mele se dizolva aici, pe aceasta pagina fara sa ajunga vreodata (probabil) la ochii unui posibil cititor. Eu scriu pentru a ma descarca de o frustrare acumulata in timp, si nu pentru a fi citita, dar parca te simti altfel cand cineva iti parcurge randurile... Mintea imi este inundata de amintiri, totul se agita in capul meu impanzit de prea multe evenimente incarcate de fericire sau nostalgie...

''A fi sau a nu fi''?

Sa incep cu inceputul... O mica comparatie intre lumea lui Shackespeare si cea de azi... Foarte interesant este ca atunci dilema era ''a fi sau a nu fi'', dar acum?... Acum problema este de a avea sau de a nu avea. Daca stam putin sa ne gandim acesta este adevarul din ziua de azi... Oare ''a avea'' este pentru'' a fi''? Hmm... parerea mea, este ca nu deoarece poti sa ai si sa nu fii nimic sau poti sa n-ai si sa fii... (sa reprezinti o valoare, un sistem, o cauza, un suflet, o amintire...). Nu vreau insa sa filozofez prea mult... Mai zic doar ca'' a fi sau a nu fi'' este un concept mult mai just decât ''a avea sau a nu avea'' – care inspira numai lacomie, ipocrizie...